Facultatea de Pompieri - Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri este o instituţie militară de învatamânt superior din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, care asigură formarea şi perfecţionarea cadrelor cu studii superioare pentru unităţile operative ale Inspectoratului General Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind acreditată prin Hotarârea Guvernului României nr.535/1999.
Facultatea de Pompieri face parte din categoria institutiilor de învăţământ superior de lungă durată (4 ani) în specializarea „Instalaţii pentru construcţii – pompieri”, fiind confirmată prin Hotarârea Guvernului României nr.1175/2006 privind Organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul acestora.
Principalele obiective ale Facultăţii de Pompieri în vederea îndeplinirii misiunilor sale sunt:
- Asigurarea pregătirii de specialitate Pompieri;
- Asigurarea pregătirii militare, finalizate cu licenţa de ofiţer activ – Arma pompieri;
- Asigurarea pregătirii inginereşti în domeniul fundamental: ştiinţe inginereşti, domeniul de studii universitare de licenţă: Ingineria instalaţiilor, specializarea: „Instalaţii pentru construcţii – pompieri”, finalizată cu diploma de inginer;
- Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, în domeniile „Instalaţii pentru construcţii” şi „Apărarea împotriva incendiilor”;Participarea la perfecţionarea şi actualizarea pregătirii cadrelor din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, asigurând începând cu anul 2003 pregătirea postuniversitară în domeniul siguranţei si protecţiei la foc, iar din anul 2004 prin forma de învăţământ Master, facultatea organizând două mastere, astfel:
- “Elemente de modelare termohidraulică în procese de ardere şi stingere a incendiilor”;
- “Managementul situaţiilor de urgenţă”.
Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul Facultăţii de Pompieri la adresa: http://www.academiadepolitie.ro/Facpmp


