ISU Ilfov

Detașamentul Otopeni

Detaşamentul de pompieri Otopeni cuprinde două gărzi de intervenţie: Garda 1 Otopeni şi Garda 2 Afumaţi are repartizat un raion de intervenţie care cuprinde 1 oraş, 8 comune, 17 sate şi o populaţie de aprox. 85.000 locuitori în judeţul Ilfov, iar în judeţul Ialomiţa 7 localităţi (1 comună şi 6 sate) cu o populaţie de aprox. 20.000 locuitori.

Principalele obiective din raionul de intervenţie sunt:

  1. Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, dispus în localitatea Otopeni;
  2. 1 operator economic – Depozitele de carburanţi PETROM AVIATION – care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, dispus în localitatea Otopeni în zona de securitate aeroportuară;
  3. 1 operator economic – Depozitele de carburanţi MOL – care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, dispus în localitatea Otopeni în zona de securitate aeroportuară;
  4. 1 operator economic – Depozitele de carburanţi B.P. – care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, dispus în localitatea Otopeni în zona de securitate aeroportuară;

Detaşamentul de pompieri Otopeni are în subordine următoarele structuri:

  1. Garda de intervenţie nr.1 Otopeni, organizată pentru lucru în ture de serviciu, sub comanda şefului gărzii de intervenţie-stingere cu: 1 autopompă de primă intervenţie şi comandă, 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autospecială de stingere cu praf şi azot, 1 autospecială pentru evacuarea fumului şi a gazelor şi de iluminare, 1 autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi şi 1autocamion de intervenţie şi motopompă.
  2. Serviciul mobil de urgenţă reanimare şi descarcerare, organizat pentru lucru în ture de serviciu, are în compunere 1 modul de descarcerare.
  3. Formaţiunea de protecţie civilă.
  4. Formaţiunea de asigurare.
  5. Punct control acces şi supraveghere obiectiv.
  6. Garda de Intervenție Afumați organizată pentru lucru în ture de serviciu, sub comanda şefului gărzii de intervenţie-stingere cu: 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, formaţiune asigurare şi punct control acces şi supraveghere obiectiv.